Material aniversar dedicat Părintelui Profesor Constantin Voicu – 2014…

Material aniversar – omagial, dedicat Părintelui Arhid. Prof. Univ. Dr. Dr. H.C. Constantin Voicu, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 85 de ani de viaţă pământească, pilduitoare şi exemplară… Părintele Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu s-a născut în data 5 decembrie 1929, în oraşul Braşov, într-o familie evlavioasă. Cursurile primare, şi studiile liceale şi…

Semnal editorial şi publicistic – 2014…

Semnal editorial şi publicistic: Stelian Gomboş „Câteva spicuiri, sugestii şi recomandări…”, Editura „România în Lume”, ISBN: 978-606-93417-6-6, Bucureşti, 2014, 250 pagini… Editura „România în Lume” din Bucureşti este onorată să găzduiască sub sigla sa, o nouă lucrare, de asta dată una scrisă în întregime, de un tânăr doctor în teologie. Este vorba de un erudit…

Raport de activitate – 2014…

Raport de activitate – acţiunile şi activităţile filantropice, precum şi serile duhovniceşti organizate de către, în cadrul şi la nivelul parohiei „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” – Titan – Bucureşti, pe parcursul anului 2014… 17 Februarie – seară duhovnicească, intitulată „”Importanţa şi valoarea Părintelui Duhovnicesc în viaţa creştinului””, susţinută de către Părintele Daniel Barâcă –…

Material despre ora de religie…

Pentru publicare… Ora de religie din şcolile româneşti – factor al discriminării sau mijloc şi operă culturală a spiritualităţii?!… Mă gândeam, în aceste vremuri, la modul în care istoria este ciclică, la felul în care ea se repetă, fiindcă, iată, asistăm la pervertirea unora dintre noi cu maladia secularismului care evidenţiază ora de religie ca…

Material omagial dedicat Părintelui Arhim. Ioanichie Bălan – 2014…

In Memoriam: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan Frânturi de gânduri şi sentimente la împlinirea a şapte ani de la momentul marii sale treceri… Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi…

Viaţa Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina…

Viaţa Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina… Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă a Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez…