La ceas aniversar: Revista culturală online “Constelaţii Diamantine”, ajunsă la vârsta de cinci ani de apariţie şi activitate neîntreruptă şi neîncetată în demersul aşezării culturii şi spiritualităţii autentice în rostul firesc a multora dintre noi, cititorii ei, fideli şi credincioşi…

 La ceas aniversar: Revista culturală online “Constelaţii Diamantine”, ajunsă la vârsta de cinci ani de apariţie şi activitate neîntreruptă şi neîncetată în demersul aşezării culturii şi spiritualităţii autentice în rostul firesc a multora dintre noi, cititorii ei, fideli şi credincioşi…

 

Stimată Doamnă Director Doina Drăguţ,

 

Ţin să mărturisesc faptul că întotdeauna, când am prilejul să citesc ori să răsfoiesc o revistă culturală, spirituală sau duhovnicească mă bucur nespus de mult, deoarece constat că este mult folositoare multora dintre oamenii de cultură, preoţii şi credincioşii noştri, care sunt cititorii ei!…

Acum, la ceas aniversar, cu prilejul ajungerii acestei prestigioase reviste la vârsta de cinci ani de activitate editorială şi cultural – spirituală a publicaţiei, constat şi observ cu multă bucurie şi mulţumire sufletească că rolul şi rostul Revistei online „Constelaţii Diamantine” este acela de a-şi continua, pe mai departe, misiunea ei curat civică, educaţională, apologetică, profund spirituală şi autentic culturală şi românească.

Sunt convins că, în pofida tuturor greutăţilor, a piedicilor şi a ispitelor, truditorii acestei reviste nu se vor opri aici ci vor continua să-şi dezvolte activitatea lor pe toate planurile, pe acest tărâm publicistic şi mediatic, inclusiv prin dezvoltarea site-ului, prin cât mai multe întâlniri cu cititorii, inclusiv în mediul virtual, electronic şi prin publicarea a cât mai multe cărţi, de folos cultural şi spiritual pentru cititorii ei şi nu numai!…

Întotdeauna, cu fiecare număr, mesajul acestei reviste se înscrie cu prisosinţă în procesul transfigurărilor şi transformărilor instructiv – educative, culturale şi spirituale,, atât de necesare omului contemporan, în goana şi în agonia lui prin lume.

Nu vă pot ascunde nestăvilita mea bucurie pentru această colecţie de aproape şaizeci de numere ale revistei online „Constelaţii Diamantine”, care mi-au descoperit frumuseţea unui discurs intelectual, cultural şi spiritual viu, simplu, dinamic, abordabil şi accesibil, ce ne cheamă şi ne provoacă la o acţiune şi activitate responsabilă în faţa propriei culturi, civilizaţii şi credinţe, îndrumaţi şi călăuziţi fiind de o atitudine echilibrată, plină de discernământ şi dreaptă socoteală. Marele istoric şi savant Nicolae Iorga spunea, afirma undeva că omul rămâne în viitor doar cu ceea ce a putut da sau oferi altora. Gândindu-mă la acest aforism, am senzaţia şi impresia că Doamna Doina Drăguţ a fost întotdeauna şi permanent conştientă de această vocaţie a omului, de “dăruitor” pentru cei din jurul său şi din neamul său, cel strămoşesc, creştinesc şi românesc.

Astăzi, din păcate, modelul şi exemplul dumneaei este tot mai greu de cuprins şi de asumat ori de însuşit în arealul personalităţii noastre, mult pretenţioase şi simandicoase. Că nu este totul pierdut ne-o dovedeşte acest buchet, de acum însutit, al numerelor acestei prestigioase reviste pe care domnia sa ni-l dăruieşte tuturor, spre luare aminte, lucrare şi împlinire.

Doresc să apreciez în mod deosebit seriozitatea, competenţa, realismul, discernământul, hărnicia şi dărnicia membrilor şi colaboratorilor care fac parte din acest veritabil colectiv redaţional, şi să-i felicit pe toţi pentru tot efortul depus în desfăşurarea activităţii lor, cu timp şi fără timp, rugându-mă ca Bunul Dumnezeu să le facă parte, în continuare, de mult succes, de mult spor şi de multe împliniri spirituale şi duhovniceşti, iar revistei online „Constelaţii Diamantine” care a ajuns acum la această cifră rotundă în acţiunea şi activitatea ei de rostuire a minţii şi a sufletelor multora dintre noi, cititorii ei fideli, loiali şi credincioşi, precum şi Directorului şi Redactorului în persoana Doamnei Doina Drăguţ, le doresc să aibă parte de viaţă cât mai lungă, cu mult folos sufletesc şi cu mulţi cititori, să se bucure de realizările şi împlinirile de până acum, să le cultive şi să le înmulţească şi să le sporească, pe mai departe, îndeosebi pe cele de ordin duhovnicesc, apologetic – misionar şi cultural – cărturăresc!…

 

Dumnezeu să vă ajute, să vă binecuvânteze şi să vă poarte, pururea, de grjă!…

Un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!” Doamne ajută!

 

Bucureşti – august 2015

 

 

Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie,

Dr. Stelian Gomboş – Consilier

la Secretariatul de Stat pentru Culte

din cadrul Guvernului României

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s