La ceas aniversar: Revista eparhială “Foaia Diecezană” din Caransebeş, a Episcopiei Caransebeşului, ajunsă la frumoasa şi venerabila vârstă de o sută treizeci de ani de prolifică, rodnică şi binecuvântată activitate, cultural – spirituală şi pastoral – misionară, cu scopul aşezării în rostul firesc a multora dintre noi, cititorii ei, fideli şi credincioşi…

 

La ceas aniversar: Revista eparhială “Foaia Diecezană” din Caransebeş, a Episcopiei Caransebeşului, ajunsă la frumoasa şi venerabila vârstă de o sută treizeci de ani de prolifică, rodnică şi binecuvântată activitate, cultural – spirituală şi pastoral – misionară, cu scopul aşezării în rostul firesc a multora dintre noi, cititorii ei, fideli şi credincioşi…

 

 

 Preasfinţite Părinte Episcop Lucian,

 Preacucernice Părinte Consilier Alin Câmpean,

 Preacucernice Părinte Consilier Daniel Alic,

 Distins colectiv editorial şi Onorat colectiv redacţional,

 

Ţin să mărturisesc faptul că întotdeauna, când am prilejul să citesc ori să răsfoiesc o revistă culturală, bisericească sau duhovnicească mă bucur nespus de mult, deoarece constat că este mult folositoare multora dintre oamenii de cultură, preoţii şi credincioşii noştri, care sunt cititorii ei!…

Acum, la ceas aniversar, cu prilejul împlinirii a o sută treizeci de ani de activitate a acestei renumite şi prestigioase publicaţii bisericeşti, teologice, spirituale şi culturale, multfolositoare, ziditoare de suflet şi conştiinţă autentică, constat şi observ cu multă bucurie şi deosebită mulţumire sufletească că rolul şi rostul Revistei eparhiale „Foaia Diecezană” a Episcopiei Caransebeşului este şi acum, acela de a-şi continua, pe mai departe, misiunea ei curat apologetică, profund mărturisitoare şi autentic propovăduitoare.

Sunt convins că, în pofida tuturor greutăţilor, a piedicilor şi a ispitelor acestor vremuri, truditorii acestei reviste nu se vor opri aici ci vor continua să-şi dezvolte activitatea lor pe toate planurile, pe acest tărâm publicistic şi mediatic, inclusiv prin dezvoltarea site-ului propriua Episcopiei Caransebeşului – platforma „Agora Creştină” şi a Editurii Episcopiei Caransebeşului de pildă, şi prin publicarea a cât mai multe cărţi, de folos spiritual şi duhovnicesc pentru cititorii ei şi nu numai!…

Întotdeauna, cu fiecare număr, mesajul acestei reviste se înscrie cu prisosinţă în procesul transfigurărilor şi transformărilor duhovniceşti, atât de necesare omului contemporan, în goana şi în agonia lui prin lume.

Nu vă pot ascunde nestăvilita mea bucurie pentru această generoasă colecţie de o sută treizeci de ani de activitate editorială şi publicistică, de apariţie neîntreruptă, fructuoasă, binecuvântată, rodnică şi prolifică a revistei eparhiale „Foaia Diecezană” a istoricei şi venerabilei Episcopii a Caransebeşului, care mi-a descoperit frumuseţea unui discurs teologic şi spiritual viu, simplu, dinamic, abordabil şi accesibil, ce ne cheamă şi ne provoacă la o atitudine responsabilă în faţa propriei credinţe, îndrumaţi şi călăuziţi fiind de o atitudine echilibrată, plină de discernământ şi dreaptă socoteală. Marele istoric şi savant Nicolae Iorga spunea, afirma undeva că omul rămâne în viitor doar cu ceea ce a putut da sau oferi altora.

Gândindu-mă la acest aforism, am senzaţia şi impresia că atât Părinţii Episcopi, începând cu Fondatorul şi Ctitorul Ioan Popasu, în anul 1886, cât şi Părinţii Redactori şi Editorialişti, de astăzi şi dintotdeauna, ai acestei publicaţii au fost, întotdeauna şi în mod permanent conştienţi, fiecare în parte, de această vocaţie a omului, de “dăruitor” pentru cei din jurul său şi din neamul său, cel strămoşesc, creştinesc şi românesc.

Astăzi, din păcate, modelul şi exemplul lor este tot mai greu de cuprins şi de asumat ori de însuşit în arealul personalităţii noastre, mult pretenţioase şi simandicoase. Că nu este totul pierdut ne-o dovedeşte acest buchet, de acum înmiit, al numerelor acestei prestigioase reviste pe care sfinţiile şi domniile lor ni le dăruiesc tuturor, spre luare aminte, lucrare şi împlinire.

Doresc să apreciez în mod deosebit seriozitatea, competenţa, realismul, discernământul, hărnicia şi dărnicia membrilor care fac parte din acest veritabil colectiv redacţional, de astăzi, fără a-i uita nici pe cei din trecute vremuri, şi să-i felicit pentru tot efortul depus în desfăşurarea activităţii lor, cu timp şi fără timp, rugându-mă ca Bunul Dumnezeu să le facă parte, în continuare, de mult succes, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti, iar revistei eparhiale, de cultură şi spiritualitate, „Foaia Diecezană” care a ajuns acum la această cifră rotundă şi binecuvântată, în acţiunea şi activitatea ei de rostuire a minţii şi a sufletelor multora dintre noi, cititorii ei fideli şi credincioşi, îi doresc să aibă parte de viaţă cât mai lungă, cu mult folos sufletesc şi cu mulţi cititori, să se bucure de realizările şi împlinirile de până acum, să le cultive şi să le înmulţească şi să le sporească, pe mai departe, îndeosebi pe cele de ordin duhovnicesc, apologetic – misionar şi cultural – cărturăresc!…

 

Dumnezeu să vă ajute, să vă binecuvânteze şi să vă poarte, tuturor, pururea, de grijă şi vă ajute, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!…

Un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!” Doamne ajută!

 

Bucureşti –  2016

Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie,

 

Dr. Stelian Gomboş –

 

Consilier  la Secretariatul de Stat pentru Culte

din cadrul Guvernului României

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s