Raport de activitate – acţiunile umanitar – bisericeşti şi activităţile caritativ – filantropice, precum şi serile cultural – spirituale şi duhovniceşti, organizate de către, în cadrul şi la nivelul parohiei noastre „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” – Titan – Bucureşti, pe parcursul anului 2016…

Raport de activitate – acţiunile umanitar – bisericeşti şi activităţile caritativ – filantropice, precum şi serile cultural – spirituale şi duhovniceşti, organizate de către, în cadrul şi la nivelul parohiei noastre „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” – Titan – Bucureşti, pe parcursul anului 2016…

 

08 Ianuarie – s-a desfăşurat, în cadrul bisericii şi parohiei noastre, spectacolul spiritual – creştin „Vorbind cu Tine, Doamne” Scenariu după carte “Rugăciuni pe malul lacului” scrisă de Sfântul Nicolae Velimirovici. Distribuţia: Actriţa Ana Calciu, Psalt – Andrei Stratulat, Flaut – Andrada Dumitrache. Regia: Ana Calciu şi Teodora Mareş. Manager de proiect: Malvina Roşu.

08 Februarie – a avut loc întâlnirea spiritual – duhovnicească cu tema: „Tineretul contemporan între dezorientare, tristeţe şi bucurie – Câteva soluţii şi remedii duhovniceşti”, susţinută de către Părintele Paroh Visarion Alexa de la Biserica „Sf. Ier. Nicolae” – Militari din sectorul 6, Bucureşti.

22 Februarie – a avut loc manifestarea cultural – duhovnicească cu tema: „Mişcarea spirituală Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, între istorie, prezenţă şi actualitate”, invitaţi fiind: Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu – Slujitor la Biserica „Sf. Ier.  Silvestru” din Bucureşti, precum şi scriitorul şi publicistul creştin Adrian Georgescu din Bucureşti.

26 – 27 Februarie – un grup de optsprezece bărbaţi am fost într-un pelerinaj de suflet la Mănăstirea Frăsinei, judeţul Vâlcea, unde am participat la Sfintele Slujbe.

05 Martie – s-a derulat/desfăşurat/realizat Campania Umanitară „Un mărţişor din suflet, oferit unui suflet”, ediţia a treia – o campanie umanitară, dedicată, de această dată, Aşezământului Social şi Caritativ – Filantropic din localitatea Bisoca, judeţul Buzău, din cadrul Fundaţiei pentru copii „Sfântul Sava – Savaliada” din municipiul Buzău, judeţul Buzău, toate conduse de către Părintele Profesor Dr. Mihail Milea…

07 Martie – a avut loc întâlnirea/seara duhovnicească cu tema: „Educaţia tinerilor în antichitatea greco-romană şi valorificarea ei în actualitate”, invitat de onoare fiind Părintele Prof. Univ. Dr. Vasile Gordon – Slujitor la Biserica ” Sf. Proor. Ilie Tesviteanul” – Gorgani din Bucureşti.

21 Martie – a avut loc loc întâlnirea spiritual – duhovnicească cu tema: „Viaţa, familia şi activitatea cotidiană a preotului în lumina societăţii şi viziunii contemporane”, invitat de onoare fiind Părintele Paroh Petru Moga de la Biserica „Sf. Ier. Nicolae” din oraşul Câmpina, judeţul Prahova.

25 Martie – s-a desfăşurat, în cadrul Bisericii şi parohiei noastre, Spectacolul Spiritual – Creştin “Diaconiţa Olimpiada”. Este o adaptare după scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfanta Diaconiță Olimpiada, cu actrița Ana Calciu; voci: Tomi Cristin și Florin Nan; regia: Marian Popescu. Manager de proiect: Malvina Rosu.

04 Aprilie – a avut loc loc seara spiritual – duhovnicească cu tema: „Despre educaţia moral – spirituală şi duhovnicească a tineretului creştin, reflectată în operele Marilor Sfinţi Părinţi Capadocieni”, susţinută de către Părintele Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu – Parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Udricani din Bucureşti.

15 – 16 Aprilie – un grup de cincisprezece bărbaţi am fost într-un pelerinaj de suflet la Mănăstirea Frăsinei, judeţul Vâlcea, unde am participat la Sfintele Slujbe.

18 Aprilie – a avut loc loc întâlnirea/seara spiritual – duhovnicească cu tema: „Despre virtuţile teologice ale credinţei, nădejdii şi dragostei, în lumina scripturistică a Noului Testament”, susţinută de către invitatul de onoare, în persoana Părintelui Prof. Univ. Dr. Ion Popescu – Parohul Bisericii „Sf. Proor. Ioan Botezătorul” din municipiul Piteşti şi Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sf. Mc. Filofteea” din municipiul Piteşti, judeţul Argeş.

16 Mai – a avut loc loc întâlnirea/seara spiritual – duhovnicească cu tema: „Bătrânii frumoşi şi liberi (o perspectivă inedită asupra fericirii) – O provocare pentru Tine(ri)!”, susţinută de către invitatul nostru de onoare, în persoana Domnului Cornel Constantin Ciomâzgă – scriitor, publicist, jurnalist şi mărturisitor creştin…

30 Mai – a avut loc  loc întâlnirea/seara spiritual – duhovnicească cu tema: „Despre tinereţea fizică, naturală, biologică şi cea spirituală din pesrpectiva scrierilor biblice, patristice şi filocalice”, invitat de onoare fiind Preacuviosul Părinte Arhim. Dr. Antim David – Stareţul Schitului Măgureanu din Bucureşti.

13 Iunie – a avut loc întâlnirea spirituală şi seara duhovnicească cu tema: „De trei ori în Areopag. Despre nebunia (supra)rațională a credinței și (i)raționalitatea (nebună) a lumii de azi”, invitat de onoare fiind Părintele Lect. Univ. Dr. Adrian Sorin Mihalache – Cadru Didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Realizator al Emisiunii „Lumina Celui Nevăzut” de la TV Trinitas – Televiziunea Patriarhiei Române.

27 Iunie – a avut loc întâlnirea spirituală şi seara duhovnicească cu tema: „Familia Românească în contextul globalizării contemporane”, invitat de onoare fiind Domnul Iulian Capsali – regizor de film documentar, publicist şi mărturisitor creştin şi tată a nouă copii.

01 – 02 Iulie – un grup de doisprezece bărbaţi am fost într-un pelerinaj de suflet la Mănăstirea Frăsinei, judeţul Vâlcea, unde am participat la Sfintele Slujbe.

17 Septembrie – a avut loc/s-a realizat şi derulat o nouă Campanie Umanitară cu titlul: “Un ghiozdan din suflet oferit unui suflet” – ediţia a patra, dedicată, de această dată, Aşezământului Social şi Caritativ – Filantropic din localitatea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, din cadrul Parohiei Ortodoxe „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” – Trăistari şi a Fundaţiei Umanitare „Inimă pentru inimă” din localitatea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, conduse şi păstorite, cu atâta dragoste, jertfelnicie şi abnegaţie, de peste cincisprezece ani, de către Părintele Paroh Petre Veţeleanu…

19 Septembrie – a avut loc  întâlnirea spiritual – duhovnicească cu tema: „Despre tinereţe fără bătrâneţe…”, susţinută de către invitatul nostru de onoare, în persoana Domnului Dr. Costion Nicolescu – Teolog, eseist şi publicist precum şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român (MTR) din Bucureşti.

26 Septembrie – a avut loc întâlnirea spirituală şi seara duhovnicească cu tema: „Despre tinerii de azi şi relaţia lor cu familia creştină contemporană în faţa provocărilor lumii actuale”, invitat de onoare fiind Părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului, judeţul Prahova.

10 Octombrie – a avut  loc întâlnirea spirituală şi seara duhovnicească cu tema: „Biserica şi destinul neamului nostru românesc în context actual”, invitat de onoare fiind Părintele Protoiereu Gheorghe Colţea – Parohul Bisericii Ortodoxe Române din localitatea Moeciu de Jos şi Propopopul de Bran – Zărneşti, din frumosul ţinut românesc al Branului, din judeţul Braşov.

17 – 22 Octombrie – un grup de doisprezece personae (bărbaţi) am fost într-un binecuvântat pelerinaj în Grecia şi în Sfântul Munte Athos, unde am vizitat cele mai representative biserici din Thessalonic şi cele mai însemnate mănăstiri athonite.

29 Octombrie – Am oficiat (un) Parastas în cinstea Părintelui Arhim. Teofil Părăian – Duhovnicul Mănăstirii “Constantin Brâncoveanu”, localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, fiindcă s-au împlinit şapte ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a renumitului nostru părinte duhovnicesc – Preacuviosul Părinte Arhim. Teofil Părăian – distins slujitor, sacerdot, propovăduitor, mărturisitor şi duhovnic al neamului şi poporului nostru dreptslăvitor creştin!…

31 Octombrie – a avut loc întâlnirea spirituală şi seara duhovnicească cu tema: “Pocăinţa – calea cea mai sigură ce duce către Dumnezeu”. Invitat fiind Părintele Protosinghel Ghelasie Iorga – Stareţul Schitului Darvari din Bucureşti.

14 Noiembrie – a avut loc  loc întâlnirea spiritual – apologetică cu tema: „Vaccinarea copiilor – pro sau contra?…” , avându-l ca invitat de onoare pe  Domnul Dr. Pavel Chirilă – Fondatorul primului spital creştin din România postdecembristă – Spitalul „Christiana” din Bucureşti, totodată fondatorul Aşezâmântului, Mănăstirii şi Editurii „Christiana” din Bucureşti, Fondatorul şi Directorul Fundaţiei, Spitalului – Aşezamântului Hospice de îngrijiri paleative „Sfânta Irina” din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, Fondatorul Clinicii Medical – Creştine şi Oncologice de îngrijiri paleative din cadrul Mănăstirii Nera, localitatea Nera, judeţul Caraş Severin şi Directorul Centrului Medical – Creştin „Naturalia” din municipiul Bucureşti.

18 – 19 Noiembrie – un grup de douăzeci şi cinci de bărbaţi am fost într-un pelerinaj de suflet la Mănăstirea Frăsinei, judeţul Vâlcea, unde am participat la Sfintele Slujbe.

28 Noiembrie –  a avut loc  întâlnirea spiritual – apologetică şi educativ – duhovnicească cu tema: avându-l ca invitat special pe „Despre marea familie a Bisericii şi marea familie a neamului în faţa provocărilor contemporane – realităţi, soluţii şi perspective”, Părintele Prof. Dr. Mihail Milea – Preşedintele Fundaţiei „Sfântul Sava” din Buzău, Profesor la Seminarul Teologic Liceal „Chesarie Episcopul” şi Preot – Slujitor la Catedrala „Sfântul Sava” din municipiul Buzău.

05 – 06 Decembrie – în cadrul Slujbei de priveghere, oficiată în cinstea Hramului Bisericii noastre – Sf. Ier. Nicolae – Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, a susţinut un frumos concert de colinde tradiţionale, româneşti, grupul de tineri şi membri ce formează Asociaţia cultural – spirituală “Tradiţia Românească”, condusă de către Părintrele Vladimir Alexa, iar a doua zi – în timpul şi cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii ne-au colindat şi încântat mai mulţi elevi ai Şcolilor Gimnaziale nr. 82 şi 149 de la noi, din cartierul nostru Titan al sectorului 3 Capitală.

 

Alte detalii, amănunte. documentar foto – video şi informaţii suplimentare, cu privire la toate aceste momente spirituale, evenimente duhovniceşti, activităţi umanitar – bisericeşti şi acţiuni caritativ – filantropice, precum şi multe altele, puteţi găsi pe site-ul parohiei noastre –  www.bisericasfantulantonie.ro .

 

 

Dumnezeu să ne ajute, tuturor, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!…

 

Mare mulţumită lui Dumnezeu pentru toate! Amin!…

 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin!…

 

Bucureşti – Decembrie 2016

 

Cu deosebită consideraţie, în numele organizatorilor şi a participanţilor, Epitrop Dr. Stelian Gomboş

 

www.bisericasfantulantonie.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s