Recenzie: Părintele Gheorghe Colțea, Poteci de lumină

on

Recenzie: Părintele Gheorghe Colțea, Poteci de lumină. Douăzeci și una de trepte spre rai. Gânduri rostite, Editura Andreiana, Sibiu, 2013, 374 p., ISBN: 978-606-8106 – 74-8…

 

De la bun început, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, activitatea, bogată, frumoasă, densă şi consistentă, multiplă şi variată a Părintelui Protopop Gheorghe Colţea, articolele, interviurile pe care le-a acordat sau discursurile şi predicile pe care le-a susţinut, in diferite împrejurări şi cu diferite ocazii, altfel spus, toată activitatea sa pastoral-misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!…

Sunt de-a dreptul mişcat şi impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, pe care o desfăşoară, cu timp şi fără timp, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii săi, care nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri şi oneşti, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!…

Cu alte cuvinte, Părintele Protopop Gheorghe Colțea este cunoscut iubitorilor de credință autentică și de înaltă spiritualitate prin cuvintele sale de o vibrație duhovnicească profundă și veritabila sa credință, transmise nouă și prin emisiunile Radio și TV Trinitas ale Patriarhiei Române, difuzate în ultimii ani. Nu există suflet creștin românesc, iubitor de frumos și de viață spirituală, care, cunoscându-l, auzindu-l sau văzându-l, pe drum sau la locul său de muncă, în mașină sau în fața ecranului de televizor, să nu fi fost mișcat de cuvintele pline de sensibilitate, credință, iubire și dăruire ale sale, izvorâte din preaplinul unei inimi bogate în experiențe și sensibile în a le împărtăși și altora, spre descoperirea adevăratei căi spre desăvârșire și prin împreună călătorie pe „poteci” de credință.

O astfel de cunoaștere a sufletului său larg, în care Dumnezeu și aproapele ocupă locuri privilegiate, ne oferă, deci, lucrarea sa Poteci de lumină. Douăzeci și una de trepte spre rai. Gânduri rostite, publicată la Editura Andreiana, a Mitropoliei Ardealului, în anul 2013.

Altfel spus, volumul cu dialoguri ale Părintelui Protopop Gheorge Colţea, din cadrul unor emisiuni şi interviuri de la Radio Trinitas, realizate, majoritatea, de către Părintele Cătălin Dumitrean de la Sibiu, a apărut anul trecut, la Editura Arhiepiscopiei Sibiului. Cartea aceasta „Poteci de Lumină. Douăzeci şi una de trepte spre Rai“ adună, în cele, peste 374 de pagini, multe dintre „Gândurile rostite“ de către Părintele pe calea undelor.

Prefața Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ce deschide volumul, arată prețuirea pe care i-o acordă Înaltpreasfinția Sa Părintelui Protopop Gheorghe Colțea, nu doar pentru calitățile sale administrative, de preot și protopop de reală și înaltă vocație sacerdotală și profesională, ci și pentru calităţile sale omeneşti. Din bogatasa experiență de viață duhovnicească fiecare avem ce învăța.

Distinsul Arhipăstor al Ardealului Şagunian ne dezvăluie faptul că prezentul volum constituie „un alt mod al Preacucerniciei Sale de a veni spre cei care îl cunosc sau spre cei care încă nu-l cunosc deplin, prin dialoguri care au devenit carte” (p. 6), autorul „făcându-se el însuși «treaptă» și «scară», prin chipul întreitei sale slujiri: la altarul parohiei sale din Moeciu de Jos, la «altarul» administrației bisericești, ca protopop de Bran-Zărnești, și, nu în ultimul rând, la «altarul» propriei sale familii” (p. 7-8).

Cu alte cuvinte, lucrarea de faţă transcrie douăzeci și unu de dialoguri purtate în cadrul emisiunilor posturilor de Radio sau TV Trinitas ale Patriarhiei Române, la care Sfinția Sa a fost invitat de onoare, douăzeci și una de experiențe de viață duhovnicească, de credință ortodoxă și simțire creștină.

Această carte debutează cu o „Însemnare biografică”, un autentic portret în cuvinte, în care Părintele Gheorghe Colţea își mărturisește unele din momentele și evenimentele capitale ale vieții și formării sale umane, teologice și spirituale. Din paginile acestui capitol se remarcă dragostea și recunoștința pe care o poartă părinților săi trupești, precum și părinților săi spirituali, între care strălucesc învățătorii și profesorii săi din școală, din Seminar și Facultate, și, în mod deosebit, Ierarhul său. În fiecare din momentele importante și formative ale vieții sale Părintele a căutat să regăsească pașii lui Dumnezeu în lume și în sufletul său (p. 15).

După această prezentare de suflet este inserat un Prolog, în care este descrisă ideea constituirii acestui volum, prin publicarea interviurilor realizate și din meditațiile asupra unor texte și evenimente capitale din istoria mântuirii neamului omenesc, intenția sa fiind de a prezenta experiențele și sentimentele sale, capabile să îmbunătățească viața morală a cititorului, „într-un limbaj accesibil mulțimilor de oameni care nu au studiat teologia sau filosofia” (p. 25). Note dominante sunt sinceritatea, fidelitatea și continuitatea față de textul biblic și gândirea Sfinților Părinți, „respectarea învățăturii de credință și a valorilor, create de înaintașii noștri, tezaurizate de Biserică” (p. 26).

Caracterizându-se, Părintele Protopop ne-a lăsat pagini de reală antologie creștină. Puține sunt, în literatura duhovnicească, paginile de lirismul acestora, din care se reflectă smerenia, buna-cuviință, omenia, credința, dragostea de toți și de toate, la măsură dumnezeiască, am putea spune. Cu sufletul său larg, în care încape o lume întreagă, lumea satului românesc de altădată, cu țăranii și ciobanii săi, cu intelectualii și preotul ei, cu dascălul și profesorii săi, Părintele Gheorghe Colțea se dorește a fi, mai presus de toate, un om, un Adam în repetiție (p. 12), dar un Adam răscumpărat prin Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Un suflet emotiv și profund, pentru care emoția este „ușă spre rai” (p. 243), iar profunzimea iscoditoare și plină de bun-simț duhovnicesc, o cale spre apropierea de Dumnezeu.

Sfinția Sa este profund pătruns de conștiința demnității și a responsabilității preotului în fața lui Dumnezeu și a lumii. Preotul este „un om luat din lume de către Tatăl și dăruit Fiului” (p. 67), „singurul dar pe care și-l fac persoanele Sfintei Treimi” (p. 67), „cea mai valoroasă proprietate a lui Dumnezeu” (p. 70), „om al speranței și al mângâierii” (p. 276), ucenic al lui Iisus, or, „nici o dregătorie nu are o asemenea spendoare. Nici o dregătorie nu are o asemenea responsabilitate. Nici o vocație nu poate bucura sufletul omului, așa cum îl bucură vocația preoțească” (p. 70-71). Preotul deține „secretul cheilor Împărăției lui Dumnezeu, nu prin știință, ci prin Har” (p. 319). El „este sacerdot. Preotul nu e funcționar public, nu e politician, nu e judecător, nu e psiholog, nu e asistent social și nu e nici manager al vreunei societăți. Este posibil ca preotul să fie priceput la multe, dar vocația lui fundamentală este aceea de a sluji lui Dumnezeu” (p. 367).

Dacă Sfânta Scriptură și întreaga spiritualitate ortodoxă fac din temerea de Dumnezeu început al înțelepciunii (Ps 111,10),  autorul acestui volum, fundamentându-și reflecțiile pe cuvintele inspirate ale Scripturii, arată, într-un limbaj demn de „zicerile” filocalice, faptul că „înțelepciunea este tron dumnezeiesc cu șezut de dreptate și cu spătar de iubire, este calea smereniei, dar, în același timp, e sămânța mândriei de a fi fost răscumpărați de Iisus Hristos” (p. 37-38), că „înțelepciunea este harul care te face să rostești «există Dumnezeu» și zvârcnirea sufletului care dorește să strige: «Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale»” (p. 38)

Prin intermediul paginilor prezentului volum, Părintele Gheorghe Colțea ne poartă prin locuri sfinte, sfinte pentru că acolo se odihnesc cei care i-au dat viață și l-au crescut. Chipul iubitor al mamei și cel îndrumător al tatălui sunt veșnic vii în amintirea și conștiința sa. Dintre duhovnicii apropiați sufletului său, pagini mișcătoare consacră autorul Părintelui  Arsenie Boca, un „părinte legendar” (p. 156), prin viața și harismele sale, al cărui ajutor l-a simțit în mod nemijlocit în propria sa viață. Pentru „sfântul Ardealului” Părintele Gheorghe Colțea așteaptă ziua în care va fi canonizat, „urcând” în sinaxar, iar așteptarea sau întârzierea acestui moment este socotită „jenantă și păcătoasă” (p. 167).

Universul pe care ni-l face cunoscut Părintele Protopop Gheorghe Colțea este un univers al așteptării lui Dumnezeu, față de Care suntem cu toții fii și fiice, risipitori și risipitoare. Un Dumnezeu Care pe fiecare ne iubește într-un mod special și pe toți ne așteaptă să ne înfruptăm din dragostea Sa, spre a noastră mântuire, căci, mărturisește Părintele Protopop, „Omul este preocuparea de bază a lui Dumnezeu” (p. 104). Iar cuvintele în care este redată bucuria întoarcerii și a regăsirii este cea a muntenilor între care a crescut și pe care îi călăuzește: „Bine te-ai întos acasă, dragul tatei”. La rândul ei, bucuria pe care o descoperă sufletul în prezența lui Dumnezeu, precum aflăm într-un alt capitol al lucrării, „întrece orice bucurie pe care ți-o pot oferi funcția sau averile” (p. 141).

Viața însăși, pentru Sfinția Sa este o căutare a Împărăției lui Dumnezeu (cap. 13) și o neîncetată Liturghie. Liturghia țăranului curat și simplu de altadată, pentru care totul: lume, oameni, lucruri aveau o semnificație profundă și trimitea spre Dumnezeu. O lume a satului nealterat de împrumuturi străine spiritului său, a oamenilor care trăiau ca într-o bună familie, uniți în jurul Altarului și al Bisericii. Un sat al tradițiilor românești perene, care, atât timp cât au fost respectate, i-au oferit omului sens și valoare, liniște și profunzime.

Pentru un astfel de neam și om, Biserica este „corabia mântuirii” (p. 202), având la cârmă pe Iisus Hristos, iar drept steag – semnul Sfintei Cruci (p. 203). Însuși locașul bisericesc „este expresia supremă a spiritualității unui neam și, ca atare, trebuie să dăinuie cât va dăinui neamul” (p. 365).

Spirit moral înalt, autorul nu acceptă compromisul și laxismul religios și moral, fiind profund convins de sublimitatea Ortodoxiei, căci, arată Sfinția Sa, „a căuta adevărul este, de fapt, calea care te duce la Ortodoxie” (p. 307), iar „drumul spre Rai este doar unul singur – Iisus Hristos Domnul” (p. 317). Rugăciunea, un adevărat „refren perpetuu” (p. 288), este o adevărată respirație, un dialog existențial cu Părintele Ceresc, „cordonul ombilical care îl leagă pe om de Dumnezeu” (p. 366), „coarda pe care omul, ca un alpinist, se cațără spre Dumnezeu” (p. 366).

Capitolul final cuprinde unele cuvinte de apreciere ale Domnului Ciprian Vasile Olinici – Consilier Patriarhal și Director al Postului de Radio Trinitas al Patriarhiei Române, la adresa autorului volumului și la adresa cuvintelor sale propovăduite pe calea undelor, iar acum, cuprinse fiind între coperțile acestui volum, constituie o apariție de excepție atât prin calitățile sale grafice, cât şi  în mod fundamental, prin convingerile transmise.

Volumul Părintelui Propopop Iconom Stavrofor Gheorghe Colțea cuprinde, așadar, experiențe de viață și cuvinte de învățătură, dar nu în sensul unor predici convenționale, documentate exhaustiv din punct de vedere exegetic, biblic sau dogmatic, ci predici vii, despre viață și spre viață înaltă, adresate omului contemporan atât de frământat, care caută răspunsuri existențiale tuturor acestor frământări. Iar convingerea fermă a autorului, mărturisită de-a lungul paginilor volumului, este aceea că „preadulcele și preamilostivul (p. 172) „Iisus Hristos a răspuns celor mai importante probleme ale oamenilor, sănătatea și hrana” (p. 171), nu doar celor trecătoare sau lumești, ci mai ales nevoii de sănătate spirituală și de hrană sufletească. Iar prin osteneala sa, autorul dorește să dea curaj și speranță, abia mai apoi învățătură (p. 302).

Toate acestea mărturisesc despre un suflet sensibil până la „lacrimi și tăcere”, dar și dezvoltările unui teolog fin, al nuanțelor și profunzimilor morale. Iar pentru Părintele Gheorghe Colțea, așa cum ne mărturisește în prezentele pagini, „sensibilitatea este o aleasă calitate a sufletului omenesc” (p. 113), „o caldă și tainică catifelare a sufletului” (p. 114), manifestată în relație cu Dumnezeu, cu lumea întreagă și cu aproapele. Iar forma cea mai înaltă de sensibilitate este cea a sfinților care „înnobilează sufletul omului pentru că ei înșiși sunt sensibili și nobili” (p. 114). Tuturor creștinilor sfinții le sunt „adevărate scări, care se oferă cu generozitate și ne îmbie să-i călcăm treaptă cu treaptă pentru a urca la cer”(p. 123), „cârje care ne ajută să mergem, pe noi cei care avem picioarele frânte din cauza păcatelor noastre” (p. 180), „secretarii din antecamera biroului Împăratului” (p. 180), „mâini ale lui Dumnezeu pentru creație” (p. 181). Însă, precum observă Părintele Gheorghe, în urcușul nostru duhovnicesc spre omenie şi desăvârșire „important este să găsim scara și mai important este să ne folosim de ea pentru a urca” (p. 124).

Avem convingerea că parcurgerea paginilor cu adevărat inspirate și emoționante ale volumului Poteci de lumină. Douăzeci și una de trepte spre rai. Gânduri rostite, al cărui autor este Părintele Iconom Stavrofor Gheorghe Colțea, Protopop al Protopopiatului Bran-Zărnești, din ținuțul Branului, va oferi cititorului răspunsuri și sensuri existențiale profunde, constituind, deopotrivă, o invitație la cunoașterea autorului și a bogatelor sale trăiri și experiențe duhovnicești, dar și a frumuseților și înălțimilor sublime ale credinței ortodoxe, prezentate prin filtrul sensibilității sale și într-un limbaj deplin adaptat omului contemporan și profundelor sale nevoi.

În concluzia, în rezumatul şi în încheierea acestei prezentări, vom reitera faptul că, fiind sub forma unei colecţii de interviuri, lucrarea apărută la Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului vine să răspundă credincioşilor la întrebări esenţiale legate de Sfintele Scripturi, Sfânta Tradiţie, Scrierile Sfinţilor Părinţi, mijlocirea sfinţilor, tâlcuri la Evanghelii şi multe alte aspecte din viaţa duhovnicească a preotului şi a credinciosului. Aşa cum mărturiseşte Părintele Protopop Gheorghe Colţea în Prolog, lucrarea este scrisă într-un limbaj accesibil, tocmai pentru că se adresează mulţimilor de oameni, fără pregătire teologică, dar cu mult dor spre cunoaşterea învăţăturilor sfinte.

După cum am mai spus, la o simplă răsfoire a volumului în cauză, cititorii au posibilitatea să afle mai multe despre viaţa Părintelui Protopop Gheorghe Colţea, pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Laurenţiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului îl descrie ca un ostenitor în cele sfinte, prin contribuţiile sale „la binele Bisericii noastre strămoşeşti şi al credincioşilor ei, făcându-se el însuşi «treaptă» şi «scară», prin chipul întreitei sale slujiri…

Prin urmare, fiecare temă abordată în volumul de deschide noi perspective şi leagă următorul subiect de cele spuse până la acel punct, nu pentru „a oferi cunoştinţe, în ideea de a-i face pe oameni mai deştepţi, ci mai mult pentru a-i chema pe oameni la izvoarele limpezi ale unei vieţi curate, antrenante şi odihnitoare“, după cum ne spune Părintele Protopop Gheorghe Colţea. Amintim din lucrare, aici şi acum, teme precum: „Sfinţii-căluţii mânaţi cu plesnele rugăciunilor noastre“, „Mormântul părinţilor – loc de pelerinaj“, „Sfinţii: lauda şi bogăţia Bisericii“, „Emoţia – uşă de Rai“, „Iubirea – năvodul lui Hristos“ etc.

Mijlocirea şi minunile unor sfinţi cinstiţi în mod deosebit şi îndrăgiţi de Părintele Protopop de Bran-Zărneşti, amintind aici pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi pe Sfinţii Rafael, Irina şi Nicolae, sunt evocate în rândurile acestei cărţi. Exemplul personal de dialog şi relaţie spirituală cu sfinţii pe care Părintele Gheorghe Colţea îi cinsteşte în mod deosebit prin cultul acestora la biserica parohială din Moeciu de Jos, protopopiatul Bran-Zărneşti, convinge cititorul de puterea harică izvorâtă din Biserica Sfinţilor, o Biserică lucrătoare şi mântuitoare.

Aşadar, parcurgând şi străbătând cele 374 pagini, structurate în cele 25 de titluri/capitole ale acestei cărţi, vom concluziona că lucrarea de faţă este una de factură polivalentă, diversă, densă, consistentă şi bogată ori variată: dogmatică, doctrinară, liturgică, canonică, scripturistică, patristică, istorică, apologetică, patriotică, misionară, pastorală, catehetică, spirituală şi duhovnicească!… Este un volum – dezbatere, a unor probleme foarte variate, complexe, complete şi foarte actuale sau contemporane… „Menirea lui nu este, neapărat, de a introduce pe cititor în conţinutul problemelor dezbătute, ci în atmosfera împrejurărilor în care ele s-au zămislit şi s-au transmis. Aceasta deoarece ele – micile sau marile dezbateri – nu reprezintă ceva sau cel puţin nu în primul rând prin ele însele, cât mai degrabă prin faptul că pur şi simplu au fost spuse într-un anumit timp şi în anumite împrejurări sau condiţii. De unde şi zăbava cu care ele au fost încredinţate tiparului, socotind că au fost necesare şi eficiente nu doar atunci şi nici doar pentru cei care au fost acolo, unde şi când s-au rostit, ci şi pentru oricare dintre noi, căci ne-ar putea transpune în atmosfera şi ambianţa, specifică vremurilor şi locurilor respective…

Prin urmare, acum, în încheiere, ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Protopop Gheorghe Colţea este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!…

Şi totodată vrednicului autor, pe care ţin să-l felicit, în mod deosebit, pentru această lucrare – pe care o recomand tuturor cu toată căldura, îi doresc să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea tinereţea şi vivacitatea spirituală, cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe devotatul şi iubitul Său fiu – slujitor!…

 

Stelian Gomboş     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.