Simplitatea

Mă gândeam, zilele acestea, cât de mult am reuşit noi să complicăm totul, în toate, în condiţiile în care viaţa noastră ar trebui să fie atât de simplă, de firească şi de naturală, fiindcă Stăpânul şi Creatorul ei – „Calea, Adevărul şi Viaţa” este atât de simplu, de modest, de normal şi de firesc „după…

Urari cu prilejul sfintelor sarbatori de iarna

 Şi Maria a născut pe Fiul său, Cel Unul – Născut Şi l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu mai era Loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau Păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea Împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis:…

Interviu cu domnul Istoric si Acad. Florin Constantiniu

Din seria: “Pro Memoria”  Despre revoluţia din Decembrie 1989, despre revoluţionari şi clasa politică de astăzi, într-un dialog cu regretatul Profesor, Istoric şi Academician Florin Constantiniu              Prolog  La cei 22 (30) de ani de la marea vărsare de sânge din luna decembrie anul 1989, România arată ca un animal bolnav şi hăituit. Ne uităm…

Follow-up: Eveniment comemorativ în cinstea părintelui Nicolae Bordașiu (2019.12.06, Biserica Sfântul Silvestru)

Articol: https://olivian.ro/comemorare-pr-nicolae-bordasiu/ Download foto:https://we.tl/t-kq97rSYM05 Album Google Photos:https://photos.app.goo.gl/AQeyD6NmVjDZ1c5m6 Album Facebook:https://www.facebook.com/olivian.breda/media_set?set=a.10156801008668441&type=3 Lista cu toate clipurile video:https://www.youtube.com/playlist?list=PLu08AwIYIeGwwCRD1NG_JSPM4QQrPU11Z&disable_polymer=true Download audio:https://we.tl/t-i3pSEUlUfn Doamne-ajută!

Treizeci de ani de la Revoluţie…

Din seria: “Pro Memoria” La sfârşitul acestui an – 2019, vom comemora, rotund, treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989!… Altfel spus, ne aflăm, deja, la 30 de ani după jertfa sângeroasă a tinerilor noştrii români!… Da, treizeci de ani, mult, puţin, Dumnezeu ştie, de când unii au murit pentru ca alţii să…

Raportul meu de activitate – serile cultural – spirituale şi duhovniceşti, organizate de către, în cadrul şi la nivelul Parohiei „Şerban Vodă”– Bucureşti, pe (tot) parcursul anului 2019…

09 Martie – a avut loc întâlnirea/seara duhovnicească cu tema: „Postul Paştelui – Şcoala Duhovnicească a Bisericii” susţinută de către Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna”din municipiul Sibiu. 15 – 16 Martie – un grup de treizeci şi cinci de bărbaţi am fost într-un pelerinaj de suflet la Mănăstirea…

Punct şi de la capăt ori ba?!

Punct şi de la capăt ori ba?!…       Mai sunt câteva zile şi, iată, anul 2017 a (de)curs în mersul, altminteri firesc, dar implacabil, palpitant şi tumultuos al timpului, fiind tot atâtea zile până la sosirea noului an, în cazul nostru – centenar – 2018!… Acum este momentul când fiecare dintre noi merită…

Ce urmează?!…

Mai sunt câteva zile şi, iată, anul nostru centenar – 2018 a (de)curs în mersul, altminteri firesc, dar implacabil, palpitant şi tumultuos al timpului, fiind tot atâtea zile până la sosirea noului an, 2019!… Acum este clipa ori momentul când fiecare dintre noi merită să-şi facă un mic bilanţ al anului care a trecut, analizând/cântărind…

Calda invitatie si aleasa poftire!

Calda invitatie si aleasa poftire! Biserica/Parohia „Sfantul Silvestru” din Bucuresti va invita la evenimentul comemorativ organizat/realizat in cinstea Parintelui Nicolae Bordasiu, care va avea loc vineri – 06.12.2019, orele 18,00, in chiar ziua pomenirii Sf. Ier. Nicolae – Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Cu aceasta ocazie va fi lansata cartea dedicata Parintelui nostru drag si bun –…