Între vameș și fariseu…


In fiecare an, odata cu începerea perioadei bisericesti a Triodului, în Duminica a 33 a după Rusalii, ascultam, cu mare atenție și cu multa luare aminte, pericopa biblica, scripturistica/evanghelica de la Sf. Ap. si Ev. Luca, cap. 18, vers. 10 – 14, care (ne) prezintă, ne relatează pilda/parabola Vameșului și (a) Fariseului!…
O parabola cu multiple idei și nenumărate valente moral – spirituale și cu o bogata sau generoasa încărcătură duhovniceasca!…
Nu este, aici și acum, locul sa dezvoltam prea multe ci, as retine și sublinia doar câteva referințe morale.
In primul rand, vreau sa va spun ca, în viziunea, aprecierea și admirația mea încap ambii protagoniști ai parabolei de fata!…
De ce?
Pentru ca, noi, oamenii, ne putem regăsi în amândoi, atât în vameș cât și fariseu, adică, în felul/modul lor de a fi, de a reacționa, de a se comporta și raporta!…
Numai ca, doar unul, adică vameșul, „s-a intors mai îndreptat la casa lui”!…
De ce?
Fiindcă, potrivit cuvântului hristic, caci, Însuși Hristos Domnul ne propovaduiste și împărtășește aceasta pilda, „cel ce se înaltă pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înaltă”! (Lc. 18, 13 – 14) ori vameșul, neindraznind să-și ridice nici măcar privirea din pământ, acolo, în spatele templului, unde, cu reala sfiala, se așezase, se bătea cu pumnul în piept, rostind cuvintele Psalmistului David de la începutul Psalmului 50, „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”!….
Aici este cheia: (po)căința lui, în stare de regret sincer, de umilință concreta și (de) smerenie adâncă, însoțite de plânsul profund al (re)intoarcerii!…
Practic, în aceste doua concluzii divine sta toată ecuația și formula acestei superbe parabole!…
Dar, ziceam că-i stimez, totuși, pe amândoi, ca, adică, cel puțin eu, ma reflectez în ambii actori ai parabolei!…
Si, întreb, din nou: de ce?
Pentru ca, ambii au calități și virtuti incontestabile!…
Cu alte cuvinte, bunăoară, (de) la fariseu pot remarca și învață din corectitudinea, pricipialitatea, legalitatea, rigoarea, seriozitatea, conștiinciozitatea și onestitatea lui!…
Omul avea ori cultiva simțul datoriei și al lucrului realizat, cap – coada, după reguli, set de valori și principii cât se poate de corecte, de sănătoase și, de concrete!…
Altfel spus, „împlinea toate cele ale legii” fapt demn de toată cinstea si consideratia, lauda și pretuirea!…
Cați dintre noi pot pretinde ori se pot lauda cu asa ceva?!…
Fariseul din Evanghelie se ruga, postea, dădea zeciuiala, etc.!…
Unde a gresit el, insa: a greșit atunci când, cu aer de dispreț, mândrie, orgoliu și aroganta, în fata templului, a început sa vorbească cu glas autoritar și plin de emfaza, sa se afișeze, sa se bata, și el, cu pumnul în piept, dar, din cu totul alt motiv, și, cu aer de superioritate, sa se compare cu ceilalți, ba, mai mult, cu un aer disprețuitor, sa se distanțeze, diferențieze și (sa se) deosebească, net de, „acest vameș” – funcționar al Statului de ocupație Roman, cu atribuții de agent/preceptor fiscal, responsabil cu strângerea dărilor, a taxelor și impozitelor, de la populația inrobita, lucru pe care-l împlineau, din rațiuni economice și interes financiar, cu mult sârg, râvnă și zel, mai bine spus, cu asupra de măsură sau, peste măsură, spre indignarea, stupoarea și blamarea concetățenilor și conationilor sai, caci, ei ajungeau, bogati si îmbogățiți, peste noapte, pe spinarea și obida acestora!…
Si, totuși, în pofida acestui fapt, adică în (tot) acest context, aparent, total nefavorabil, de ce a coborât, s-a întors mai îndreptat, la casa lui, acesta din urma?!…
Fiindcă, asemenea colegului sau: Zaheu Vameșul, acesta și-a plâns păcatele lui cu amar, s-a căit și (s-a) pocăit, în stare/duh de rugăciune, umilință, smerenie și sinceritate, punând, între alții, fără sa știe ori sa vrea, bazele rugăciunii mintii și (a) inimii: „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”
Prin urmare, de la vameș învăț(am) (po)căința lui sincera, veritabila și autentica, determinarea lui, concreta și, se vede, eficienta, de a pune început bun vieții sale, aflându-se, aici și acum, în adâncă părere de rău pentru faptele și păcatele săvârșite dar si într-o stare de har și (de) convertire, indubitabile, excepționale și unice!…
Asadar, în fariseu, ma vad, eu, acela: pretențiosul, prețiosul, mândrul, corectul, dreptul și, atotsuficientul, plin de sine și de verva iar în vameș ma regăsesc, în starea mea de cădere și decadere, precum fiul risipitor dar și de căutare, cercetare și intalnire cu Dumnezeu, în Duh, Har și Adevăr, atunci când, în plânsul duhovnicesc al spovedaniei, mărturisirii și (po)caintei, îmi cer, sincer, iertare și dezlegare, pentru toate păcatele și patimile mele, intorcandu-ma, astfel, (mai) îndreptat la casa mea, care este, defapt, (și) Casa Tatălui Meu – Cel plin de Viata, Cereasca și Vesnica!…
Miluiește-mă, pe mine, Dumnezeule, miluiește-mă! Amin!…
Stelian Gombos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.