Recenzie: Sorin Berilă – „Stalingrad – o poveste românească spusă de veteranul Nică Paiu”, Editura „Christiana”, Bucureşti, 2018, 150 pagini…

Din seria „Centenarul României şi al Românilor”  Salut, bucuros, cu aprecieri bogate, laude curate şi felicitări sincere, iniţiativa Domnului Sorin Berilă de a publica volumul de faţă, acum, în anul nostru special, centenar, şi de a-i lua un frumos, rodnic, grăitor şi bogat interviu, în cadrul unei întâlniri binecuvântate şi convorbiri autentice – Domnului Nică…

Personalităţi de seamă care au contribuit, decisiv, la realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, de la 01 Decembrie 1918!…

Regele Ferdinand I – Întregitorul, Regina Maria, I.I.C Brătianu, Tache Ionescu, Mareşalul Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere, Pan Halippa, Pavel Gore, Iancu Flondor, Iuliu Maniu, Alexandru Lapedatu, Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Episcopul Iuliu Hossu, Nicolae Titulescu, Sever Bocu, Ion Nistor, să-i numim doar pe cei mai influenţi şi vizibili. Dar au fost mult mai…

Avem un an centenar, ce facem cu el?!

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Eu unul ştiu că fiecare eveniment aniversar este în viaţa omului, pe lângă un binecuvântat prilej de bucurie, împlinire şi satisfacţie, şi un potrivit moment de analiză, meditaţie, reflecţie şi introspecţie!… Dincolo de nivelul uman, particular, eu cred că aşa este sau astfel ar trebui să…

România Anului Centenar între Cruce, Înviere şi Unitate

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Harul pe care îl primim noi prin Sfânta Cruce este atât de mare, încât nu ne putem apropia de Cruce decât după ce ne-am curăţit în timpul celor trei săptămâni de post, premergătoare Duminicii Sfintei Cruci: „Cu mulţimea milei Tale, Preaîndurate Doamne, curăţeşte mulţimea păcatelor mele…

Demnitatea…

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Da, vreau, în cele ce urmează, să vorbim, puţin, despre demnitate, despre demnitatea umană, despre demnitatea comunitară, despre demnitatea culturală, socială, bisericească şi, mai ales, despre demnitatea noastră naţională!… Oricum, trebuie subliniat şi reţinut faptul, că este o strânsă legătură între ele, una reciprocă şi incontestabilă!……

Unitatea…

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Motto: „Unde-i unul nu-i putere, la nevoi şi la durere/unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte” Există, între altele, o expresie potrivit căreia „ca să ai faci o treabă bună, trebuie să ai şi cu cine şi cu ce”. Cu alte cuvinte, în acest context,…

Identitatea…

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Motto: „Spune-mi de unde eşti şi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti!”   În orice context, întâlnire, întrunire sau împrejurare, primul lucru pe care îl ai de făcut este să te prezinţi celorlalţi, să-ţi declini identitatea căci, da, toţi laolaltă şi fiecare, în…

România în şi din noi…

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor”   În acest an special – centenar 2018 aş dori să înţeleg, mai mult ca oricând, cum funcţionează, cum trăieşte şi vieţuieşte un stat, relativ tânăr, de numai 100 de ani, de ce anume dispune el şi de ce anume mai are încă nevoie!… Şi, observ,…

Modele, repere şi exemple vii

Din seria: „Anul Centenar al României şi al Românilor” Mie nu trebuie să-mi spună nimeni ce am de făcut căci ştiu şi mă pricep şi singur, îl auzi pe câte unul spunând, plin de emfază, năduf şi autosuficienţă personală!… Şi totuşi, în tot locul şi în tot ceasul, avem nevoie de un ghid, de un…

Catedrala Mântuirii Neamului – Simbol al Spiritualităţii noastre Româneşti şi al Anului Centenar – 2018

Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor” Da. Ne aflăm în Anul Centenar – un an special, deosebit, sfânt, plin de sacru şi simbol, plin de istorie, cultură, civilizaţie şi spiritualitate. Şi, astfel trebuie să şi rămână!… Spuneam că este un an plin de sacralitate, sfinţenie şi simbol!… Unul dintre aceste simboluri sfinte,…