Din seria „Pro Memoria”       Împlinirea a şapte ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Preacuviosului Părinte Petroniu Tănase – Stareţul Schitului Românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, Grecia – Duhovnicul misionar, propovăduitorul apologet şi mărturisitorul autentic…       Unul dintre părinţii noştri duhovniceşti de mare anvergură a…

Împlinirea a cinci ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Serafim Man de la Mănăstirea Rohia – Maramureş (1935 – 2013)…

Din seria „Pro Memoria” În iureşul timpului şi în vârtejul zilei apucăm să ne mai gândim, din când în când, la viaţa omului şi, mai ales, la moartea acestuia, îndeosebi atunci când, primind un telefon, aflăm că a mai trecut cineva apropiat şi drag nouă dincolo, defapt unde?… În adevărata viaţă… Aşa s-a întâmplat şi…

Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania – acum la împlinirea a şapte ani de la naşterea sa cea veşnică, în ceruri.

Din seria „Pro Memoria” Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult…

Episcopul Gherasim Putneanul (1924 – 2004)

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   Episcopul Gherasim (Cucoşel) Putneanul – la împlinirea a treisprezece ani de la naşterea sa in viaţa cea cerească şi veşnică a Împărăţiei Preasfintei Treimi (1924 – 2004)…   Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea…

Concepţia şi viziunea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie cu privire la Părintele duhovnicesc

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”  Despre concepţia şi viziunea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie cu privire la Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului, acum la împlinirea a nouăsprezece ani de la mutarea sfinţiei sale la veşnicele lăcaşuri (1912 – 1998)…   Câteva referinţe…

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ Frânturi de gânduri şi sentimente la împlinirea a zece ani de la  momentul marii sale treceri…   Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei…

Pomelnic

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   + Adormiţi…    – Patriarhul Teoctist al României – Patriarhul Iustinian al României – Patriarhul Iustin al României – Mitropolitul Antonie al Ardealului – Mitropolitul Bartolomeu al Clujului – Mitropolitul Nestor al Olteniei – Mitropolitul Nicolae Corneanu al…

Despre Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului, în viziunea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Părăian

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   Despre Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului, în viziunea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Părăian, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc în aceste zile opt ani…   Iată că de două milenii încoace,…

Părintele nostru Arhiepiscop Iustinian Chira – Păstorul duhovnicesc autentic

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   Împlinirea unui an de la mutarea la veşnicele lăcaşuri a Părintelui nostru Arhiepiscop Iustinian Chira – Păstorul duhovnicesc autentic şi „Patriarhul” jertfelnic al Maramureşului Ortodox Voievodal şi al Sătmarului Strămoşesc şi Românesc (1921 – 2016)…   Iată că…

Despre concepţia şi viziunea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie cu privire la Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Despre concepţia şi viziunea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie cu privire la Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului, acum la împlinirea a nouăsprezece ani de la mutarea sfinţiei sale la veşnicele lăcaşuri (1912 – 1998)…  Câteva referinţe biografice…

Părintele Dimitrie Bejan – Mucenicul, Martirul şi Mărturisitorul (1909 – 1995)

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Părintele Dimitrie Bejan – Mucenicul, Martirul şi Mărturisitorul (1909 – 1995)…  Frânturi de gânduri şi impresii acum, la împlinirea a douăzeci şi doi de ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică…  Introducere şi câteva incursiuni biografice  …

Petre Ţuţea – Apologetul creştin, filozoful magistral şi gânditorul autentic – între Dumnezeu şi neamul său

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”  Petre Ţuţea – Apologetul creştin, filozoful magistral şi gânditorul autentic – între Dumnezeu şi neamul său…   La 6 octombrie anul 1902, în satul Boteni, Muscel, judeţul Argeş, s-a născut Petre Ţuţea. Întâi oficial şi diplomat la Ministerul Economiei…

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 114 ani de la naşterea sa pământească şi 24 ani de la naşterea sa în ceruri

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” – Material comemorativ, studiu de sinteză… Părintele Profesor Dumitru Stăniloae – Teologul (1903-1993); 114 ani de la naşterea sa pământească şi 24 ani de la naşterea sa în ceruri…   Prolog – Introducere, prezentare şi evocare…   Iată că…

Preacuviosul Părinte Adrian Făgeţeanu – Duhovnicul misionar, propovăduitorul apologet şi mărturisitorul autentic

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   Împlinirea a şase ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a Preacuviosului Părinte Adrian Făgeţeanu – Duhovnicul misionar, propovăduitorul apologet şi mărturisitorul autentic (1912 – 2011)…   Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 -27.09.2011) s-a înălțat,…

Temniţele şi închisorile comuniste din România

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Temniţele şi închisorile comuniste din România – câteva referinţe despre numărul lor, activitatea, volumul de încarcerare, capacitatea şi dispunerea lor geografică…   Introducere   Pentru a intra direct în tema şi subiectul acestui material documentar, vom afirma, remarca şi…

Preacuviosul Părinte Arhimandrit şi Stareţ Mihail Goia de la Mănăstirea “Sfântul Ilie” Topliţa – Harghita (1927 – 2016)

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   Împlinirea unui an de la săvârşirea din această viaţă a Preacuviosului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Mihail Goia de la Mănăstirea “Sfântul Ilie” Topliţa – Harghita (1927 – 2016)…   În iureşul timpului şi în vârtejul zilei apucăm să…

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912 – 2002) – Apostolul Bucureştilor

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”  Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912 – 2002) – Apostolul Bucureştilor, Duhovnicul rugător, propovăduitor şi mărturisitor precum şi Iconarul sufletelor noastre…   Frânturi de gânduri şi impresii acum, la împlinirea a cincisprezece ani de la naşterea sa cea cerească şi…

Părintele Constantin Voicescu de la Biserica „Sapienţei” din Bucureşti

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Părintele Constantin Voicescu de la Biserica „Sapienţei” din Bucureşti – acum la împlinirea a douăzeci de  ani de la mutarea sa la veşnicele lăcaşuri (1924 – 1997)…   Părintele Constantin Voicescu s-a născut în Bucureşti, la 28 iulie 1924,…

Doisprezece ani de la trecerea la Iisus Hristos Domnul – Arhiereul cel Veşnic a Înaltpreasfinţitului Dr. Antonie Plămădeală – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului…

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Doisprezece ani de la trecerea la Iisus Hristos Domnul – Arhiereul cel Veşnic a Înaltpreasfinţitului Dr. Antonie Plămădeală – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului… Frânturi de gânduri şi impresii despre marea sa trecere…   De două…

Părintele Arhimandrit Gavriil Stoica cu privire la Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Despre concepţia şi viziunea Părintelui Arhimandrit Gavriil Stoica cu privire la Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului, acum la împlinirea a nouă ani de la mutarea sfinţiei sale la veşnicele lăcaşuri …   Înainte de a intra…

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Irineu Iuraşcu – Împlinirea unui an de la săvârşirea din această viaţă

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea unui an de la săvârşirea din această viaţă a Preacuvioaului Părinte Arhimandrit şi Stareţ Irineu Iuraşcu de la Mănăstirea Delta Neajlovului – Giurgiu (1941 – 2016)…   În iureşul timpului şi în vârtejul zilei apucăm să ne mai…

Preacucernicul Părinte Arhid. Prof. Univ. Dr. Teodor Savu – Zece ani de la naşterea cea cerească şi veşnică

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Zece ani de la naşterea cea cerească şi veşnică a Preacucernicul Părinte Arhid. Prof. Univ. Dr. Teodor Savu (1916 – 2007) Frânturi de gânduri şi sentimente la împlinirea a zece ani de la momentul marii sale treceri…   Iată…

Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei – Crâmpeie din activitatea pastoral – misionară

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Crâmpeie din activitatea pastoral – misionară a Episcopului Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei (1903 – 1960; Episcop: 1936 – 1950)… Douăzeci şi cinci de ani de la aducerea/mutarea osemintelor sale in Catedrala „Biserica cu Lună” din Oradea…   Acest…

Despre Tradiţie şi Libertate în spiritualitatea noastră ortodoxă şi răsăriteană, în viziunea Mitropolitului Dr. Antonie Plamădeală

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   Despre Tradiţie şi Libertate în spiritualitatea noastră ortodoxă şi răsăriteană, în viziunea Mitropolitului Dr. Antonie Plamădeală…   De două milenii încoace, de la întemeierea credinţei creştine prăznuim, în fiecare an, la 29 August mutarea la cele veşnice a…

Împlinirea a patrusprezece ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Constantin Galeriu de la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”  Împlinirea a patrusprezece ani de la naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Părintelui Profesor Constantin Galeriu de la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti…   În curgerea pământească şi vremelnică a timpului, în urmă cu patrusprezece ani, în…

Zece ani de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist Arăpaşu – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1915 – 2007)

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”  Zece ani de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist Arăpaşu – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1915 – 2007)…   Frânturi de gânduri şi sentimente despre momentul marii sale treceri…     Dacă ar fi totuşi, să…

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Bădoi de la Mănăstirea Slănic – Argeş (1925 – 2010)

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”   Şapte ani de la săvârşirea din această viaţă a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Bădoi de la Mănăstirea Slănic – Argeş (1925 – 2010)…   În iureşul timpului şi în vârtejul zilei apucăm să ne mai gândim, din când…

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 – 2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa…

Din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 – 2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa… Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august anul 1914, în localitatea Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, fiind unul dintre cei…