Moartea…
Da, poate fi puțin straniu, dacă nu altfel, probabil puțin spus, sa scriu, înainte de moarte, pana nu am scris, încă, despre viata!…
Si, totusi, poate un argument ar fi acesta ca, acum, ne aflam în Saptamana cea Mare!…
Si, da, cred ca poate fi o justificare!…
Si, altul, dacă mai este, care ar mai fi?!…
Acela ca, moartea, încă mai reușește sa ne pună, serios, pe gânduri, cel puțin pe mine!…
Fiecare participare la fiecare slujba a înmormântării și prohodirii, cel puțin, pentru mine, este o adevărată școală de, filozofie și, mai ales, de viata de, adevărată Viata!…
In alta ordine de idei, moartea poate fi, cel puțin, în opinia și viziunea mea, de mai multe feluri: moarte clinica sau cerebrala, moartea fizica sau trupeasca, moartea spirituala, sufletească sau duhovniceasca, moartea vesnica!…
Dincolo, insa, de toate acestea noi, oamenii, mai cu seama noi, creștinii, trebuie sa conștientizăm faptul ca, în fond și la urma urmei, numai prin aceasta moarte, naturala, fireasca, dacă o putem numi astfel, putem ajunge la viata, cum spuneam, la autentica Viata!…
Atlfel spus, aceasta moarte, care este, de fapt, un prag, un paste adică, o trecere, ajungem „de la moarte la viata, de pe pământ la cer, acolo, unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin ci, viata fără de sfârșit” adică, nevulnerabila, nedegradabila, neperisabila ori eterna, netrecatoare sau nedeteriorabila!…
Cu o condiție, insa: sa știm cum sa traim viata de aici și de acum, ca să o meritam, cu prisosință, pe cea de atunci și, de acolo, din Imparatia cea Cereasca și Vesnica, a Preasfintei Treimi!…
Da, într-adevăr, este foarte trist și, extrem de dureros, când (ne) moare cineva, îndeosebi, cineva, drag și apropiat, fiindcă ne este greu sa înțelegem niște lucruri, niște realități, sa înțelegem, de fapt, Adevarul – Care ne (va) face liberi, cu atât mai mult cu cât este vorba de un sfârșit pământesc spontan și tragic, cu alte cuvinte, de o moarte napraznica, pe, nepusa masa, neașteptată și, evident, nedorita!…
Cața tristețe, cata durere, indignare și supărare, cât plâns, zbucium și regret!…
Si, totusi, dincolo de toate, moartea, acest moment și eveniment, odată și odată, iminent și ptevizibil, care, deci, ar trebui sa ne pună pe noi, pe toți, pe gânduri, aduce și produce, pe lângă multe altele, ceva, cu totul, deosebit și special: realizam faptul, foarte adevărat ca, în fata ei și, practic, în fata lui Dumnezeu, toți suntem egali, ca nu avem nimic, nici de pierdut dar nici de câștigat, în aceasta lume, pe fata acestui pământ, decât: multumirea spirituala și împăcarea sufletească ca nu am facut umbra pământului, chiar degeaba și, încă ceva, practic, cel mai important și mai esențial: mantuirea, desăvârșirea și invesnicirea noastra cu Dumnezeu, in Imparatia Tatalui și al Fiului și al Duhului Sfant!…
Restul: doar umbra, iluzie, deziluzie, amăgire, dezamăgire și, vis care, trece ca fumul și, se topește ca ceara la fata focului!…
„Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și, celor din morminte viata daruindu-le! Amin!…”
@Stelian Gombos
Veritabila evocare și autentica pomenire…
In fiecare an, la Moșii de Iarna, de Toamna și Moșii de Vara, în Sâmbăta Sfantului Teodor Tiron, a Floriilor sau a Rusaliilor, dreptslavitorii (dreptmaritorii) creștini își evoca și pomenesc, în rugăciuni, liturghii, panahide și parastase, strămoșii, moșii, parintii și înaintașii lor, în duh de sfânta recunostinta și onesta consideratie ori admiratie, fiindcă noi, rămânem, ne aflam în deplina comuniune și desăvârșită legatura cu toți ai noștri din neam, răposati și adormiți, care, pur și simplu, au mare nevoie de mijlocirea, pomenirea, invocarea și rugăciunea Bisericii!…
Mai sunt și dintre aceia care apreciază ca tot acest gest comunional nu este altceva decât un simplu produs al tradiției și al pietismului crestin sau religios ori, dați-mi voie sa (va) mărturisesc ca nu este doar atât ci, ca pomenirea repausatilor noștri face parte din randuiala și slujirea, sacramentala, cultica și liturgica, a Bisericii și ca, toate aceste rugăciuni și soroace de pomenire,
au un rol spiritual-duhovnicesc incontestabil, au o valoare morala speciala, fiindcă suntem îndemnați sa ne rugam unii pentru altii, trebuie sa ne purtam sarcinile, unii altora!…
Tot acest demers uman, omagial-comemorativ mai are și rostul de a-i ajuta pe copiii, nepoții și strănepoții lor și ai nostri, sa realizeze, sa conștientizeze relația și legatura lor cu bunicii și străbunicii lor, cine au fost ei, ce rol, importanta și (ce) rost au avut ei, atunci când au fost și trăit, în aceasta viata și lume, pe acest pământ!…
Adică, altfel spus, tot acest demers cultural și memorial contribuie și ajuta la reîmprospătarea, inviorarea și cultivarea memoriei, a memoriei sociale, istorice și colective, aducandu-ne, astfel, aminte, de mai marii și înaintașii noștri!…
Cu alte cuvinte, haideți sa nu ii uitam, pe ei, pe nici unul dintre ei!…
Căci, da, în alta ordine de idei, in lumea, civilizatia si mentalitatea, postmoderna, contemporana, functioneaza, intr-un mod foarte eficient, teoria sistemului potrivit careia orice piesa defecta, ineficienta ori lipsita de randament, trebuie, rapid si urgent inlocuita!…
Iar noi, oamenii, de cele mai multe ori, din pacate, operam/procedam, la fel, cu oamenii, colegii, vecinii, amicii, parintii, fratii si semenii nostri, in momentul in care au obosit, au „ruginit”, au iesit din uz sau la pensie ori din activitatea profesionala, curenta, zilnica sau cotidiana!…
Da, (re)actionam, intr-un mod lipsit de orice mila, pretuire, apreciere sau recunostinta, scuipandu-i ca pe o masea stricata!…
Nu vedeti cati oameni, sarmanii, sunt măcinați, aici, în aceasta viata și viețuire, de sentimentul inutilitatii, in conditiile in care, bunaoara, ne plangem de lipsa fortei de munca, calificata si necalificata, iar multi dintre semenii nostri, pregatiti si instruiti, zac, undeva, uitati de lume, ca vai de lume!…
In acest context, altfel spus, proverbul potrivit caruia „cine nu are un bătrân, un (stra)mos, un predecesor, un înaintaș, sa-si cumpere” observ și constat, cu durere și amărăciune ca si-a pierdut, demult, valoarea, semnificația si importanta!…
Ce-i si mai grav ca, in acelasi mod, ii uitam (si) pe eroii, invatatorii, slujitorii si indrumatorii nostri sau, ne (re)amintim de ei doar atunci cand nu mai sunt printre noi si le (re)simtim, acut, lipsa si prezenta, sau, cine știe, poate nici măcar atunci!…
In alt context, iată, suntem, deja, acum în cel de-al saselea an, postcentenar!…
Unde sunt, bunăoară, in mintea, inima si sufletul nostru, toti acesti mari si vrednici realizatori ai evenimentului petrecut in urma cu mai bine de un veac?!…
Sunt ei oare unde trebuie sa fie ori ba?!…
Dumnezeu sa ii ierte pe toți și sa ii odihnească!…
Vesnica sa le fie amintirea și pomenirea!…
@Stelian Gombos
Floriile…
Duminica, adica maine, vom sărbători Întrarea Triumfala a Mântuitorului nostru în Ierusalim, altfel spus – Praznicul Florilor!…
Mântuitorul vine, și de aceasta data, „în chip umil și smerit, calare pe mânzul asinei”
Iar noi, îl vom întâmpină și primi cu ramurile roditoare de faptele cele bune, ale credintei, nădejdii și dragostei, ale milei trupești și sufletesti, ale rugaciunii și postirii!…
El va (re)veni, în cetatea cea vrednica a fiintei, inimii, sufletului și persoanei noastre, acolo unde, El vrea și, deci, își va face sălaș și lăcaș!…
Si, apoi, vom patimi și, compătimi, laolaltă, trecând prin patimiri, jertfa, răstignire apoi, moarte și, ajungând, mai ales, la Inviere, al Lui și a noastră!…
Căci, ne va scoate și pe noi din iadul fragilității, vulnerabilității, slăbiciunii, bolii și neputinței noastre, comunitare și personale!…
Sa ne ajute Dumnezeu sa prăznuim și, în acest an, în chip special, cum se cere sau impune, asa cum trebuie, cum se cuvine!…
Asistând la Sfintele Slujbe și bucurându-ne de fastul și solemnitatea evenimentului mântuitor, în sine!…
Sa înțelegem, sa realizam, și de aceasta data, ca, și acest gest soteriologic și hristic sau mesianic, a fost și, este împlinit „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire!”…
Da, va sa zică, (și) Praznicul Întrării Domnului în Ierusalim sau al Floriilor, din sau, în acest an, îl vom sărbători cu totul altfel, adica, mai bine decât anul trecut sau, cel putin asa ar trebui!…
Desigur, la fel și Saptamana Mare precum și Sfintele Paști ar trebui sa fie praznuite in mod diferit de anii trecuti caci, aceasta inseamna evolutia spirituala si progresul sau urcusul duhovnicesc dar, în sfârșit, acum, vorbim, de acest praznic!…
Important este sa înțelegem, și în acest an, altfel spus, și de aceasta data ca, în planul providențial și, istoric, al mântuirii neamului omenesc, momentul/evenimentul Întrării triumfale și festive ori solemne a Mântuitorului, sub purtarea de grija, proniatoare a lui Dumnezeu precum și asistenta Duhului Sfant, în Cetatea Ierusalimului, s-a întâmplat și consumat, în fiecare an, în istoria neamului nostru omenesc!…
Diferența, deosebirea însă, este, ca, dupa cum am mai spus și cu alte prilejuri sau ocazii, poate, acum, în acest context și, în aceste condiții, vom înțelege, cat mai multi dintre noi și, cât mai adevărat, ce înseamnă lipsirea noastra, a unora dintre noi, de Biserica și de Sfintele Ei Slujbe, ce înseamnă neparticiparea la programul sacru, liturgic, spiritual și duhovnicesc al Eclesiei!…
Si, poate, la agapa, praznicala, cu dezlegare la peste și la vin, din ziua Sfintei Sărbători, vom înțelege amareala sau amărăciunea celor lipsiți, permanent, al celor care nu au avut un peste și un pahar cu vin, pe masa, nici anul trecut si, probabil, nici în urma cu doi sau trei ani!…
Si, deci, poate, acum, măcar acum, ne vom trezi, ne vom deștepta și vom realiza cu totii ce înseamnă să ai și, sa poți, în condițiile în care, iată, inca, sunt situații speciale și deosebite când nici nu ai nici nu poți!…
Da, altfel spus, poate ca, acum, vom înțelege, corect, complet, eficient și sincer, ce înseamnă să fii empatic, solidar, filantrop, unit, milostiv și altruist!…
Asadar, poate ca, acum, de data aceasta adica, vom conștientiza ce înseamnă să apreciezi și sa prețuiești ceva, și, pe cineva, atunci când îl ai nu când îl pierzi și, deci, când nu îl (mai) ai!…
Cu alte cuvinte, aici și acum, este vremea trezirii, revenirii, restartarii și resetarii sau recalibrarii nostre, atunci când, lucizi fiind, cerebrali și fără panica, sa realizam, cu adevărat, ce este ori ce înseamnă dorul de sau după Dumnezeu – El – Singurul Apărător și Ocrotitor al nostru, dorul după Maica Domnului, după Sfinti, după Sfintele Slujbe, după Sfânta Liturghie și (după) Dumnezeiasca Euharistie!…
De aceea, da, se poate spune, și în aceasta situație ori ipostaza, a razboiului de aproape si, de departe, ca, „în tot raul este și un bine, adica, dincolo de orice rau este si (un) bine!”
Poate acesta:
al reevaluării și reconsiderarii tuturor valorilor noastre spirituale și principiilor, veridice, duhovnicești, între sau printre altele, ele, nefiind nimic altceva decât veritabile virtuti ori calități, dătătoare și făcătoare de viata, de, autentica Viata!…
In rest și, în concluzie, în toată aceasta perioada a poticnirii și vreme a încercării noastre, comunitare, globale, planetare și, comunionale, haideți, oameni buni, ca, impreuna, sa ne unim, sa ne punem, cu toții, în genunchi, pe, post și (pe) rugăciune!…
Căci, numai acestea, sunt armele gestionarii, depășirii și ieșirii noastre din aceasta cumplita criza și incontestabila cumpana mondiala, a razboiului de langa noi si, de, mai departe de noi!…
Si, totodată, veniti fraților, sa ne rugam, pentru toți semenii noștri, aflați, în linia întâi, în lupta și misiune, în frunte cu medicii, cadrele medicale, sanitare, militare, politie, jandarmerie, armata, pompieri, ambulanță, salvare, smurd, autorități, civile și militare, centrale și locale, (de) oriunde ar fi ei, slujitori ai sfintelor altare, de la cel mai mare pana la cel mai mic, primari, notabilitati și funcționari, centrali sau locali, pentru toți, așadar, sa punem o rugăciune, sa aprindem o lumânare, sa dam un pomelnic sau un acatist, cat și, pentru cei, pururea singuri, izolați, insingurati și marginalizați, tineri dar, mai ales, bătrâni, de la orașe dar, în special, de la sate și, din cătune, unde nu ajunge nimeni sau, aproape, nimeni!…
Pentru ei, pentru toți, sa ne rugam Domnului nostru Dumnezeu – Tatal, Fiul și Duhul Sfant, sa ii ajute, sa ii apere, sa ii ocrotească și sa le poarte, neîncetat, de grija iar, pe noi, pe toți, laolaltă, sa ne binecuvinteze, neintrerupt, cu al Maicii Domnului – Născătoarea de Dumnezeu, Sfant Omofor, Brâu, Acoperământ și, sfinte rugăciuni, și cu al tuturor Sfinților Sai cei bineplacuti, totdeauna, acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!…
Dumnezeu sa ne poarte de grija, sa ne binecuvinteze si sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun! Amin!…
Praznic frumos si binecuvantat! Amin!…
@Stelian Gombos
Invierea…
Sunt multe clipe, momente și evenimente însemnate în istoria lumii, in istoria umanității insa, cel mai important, de departe, este cel al Invierii Domnului nostru Iisus Hristos!…
Asadar, Invierea Lui este, cu adevărat, cel mai deosebit eveniment în istoria Creștinismului fiindcă este, între multe altele, sursa și resursa Invierii noastre, a întâlnirii noastre, cu Dumnezeu, cu semenii noștri și cu noi înșine, este praznicul aducător și generator de multa bucurie și (de) sincera fericire!…
Altfel spus, Invierea Domnului provoacă Invierea omului, Invierea Mântuitorului aduce, în lume, invierea lumii, Invierea noastra, a oamenilor, invierea sufletelor, cugetelor, inimilor, minților și a trupurilor noastre!…
Invierea lui Hristos este dătătoare sau nascatoare a Invierii noastre trupești, sufletești, spirituale și duhovnicesti, vremelnice dar, mai ales, veșnice!…
Invierea Mântuitorului izvorăște invierea și izbăvirea noastra din păcat, viciu, patima și boala, din amorțire și din nesimțire, din lene și trandavie, din intristare și suspinare, din egoism si frustrare, din marginalizare și izolare, din comoditate, orgoliu și slava deșartă, din amăgire și dezamăgire si, din multe alte stări, ipostaze, împrejurări și situații total nefavorabile, defavorabile și absolut distructive în viata omului, în sine sau în special și în cea a umanității întregi, în general!…
De aceea, așteptăm, cu atâta bucurie, nerăbdare, nădejde, credinta si speranta, evenimentul și sărbătoarea Invierii Hristice fiindcă, odată cu Invierea Fiului lui Dumnezeu, inviaza totul, în noi și în preajma ori, în jurul nostru, inclusiv natura înconjurătoare, pe lângă natura umana, cea copleșită de multe griji, afectata de multe gânduri, invadata de multe neputinte, acaparata de nenumărate slabiciuni, posedata de multe păcate și asediata de multe patimi!…
In viata noastra avem ocazii, prilejuri și sanse minunate, extraordinare și, chiar, excepționale, în care ne întâlnim cu Invierea, atunci când ieșim ori scăpăm dintr-o boala cumplita, dintr-un accident grav, dintr-o încercare sensibila, dintr-o situație fragila, vulnerabila ori delicata, când, practic, ne aflam în fata unei descoperiri speciale și revelații deosebite!…
Asa cum moartea, ca fenomen real, poate fi de natura fizica, psihica, morala și spirituala, vremelnica dar, din păcate, și vesnica, tot astfel și Invierea, ca fenomen unic, real, adevărat și incontestabil dacă nu, chiar și inconfundabil, este, poate fi de natura fizica, psihica, trupeasca, sufletească, morala, spirituala sau duhovniceasca!…
Cu alte cuvinte, Domnul nostru cel răstignit dar, mai ales, Înviat, ne daruieste multe ocazii și ne oferă diverse prilejuri, toate binecuvantate, de întoarcere și revenire la viata, la, adevărată Viata, cea vesnica, veritabila și autentica!…
In fond și, la urma urmei, Invierea nu este altceva decât trecerea noastra de la moarte la Viata, de pe pământ la Cer!…
Prin urmare, Dumnezeu sa ne ajute ca Invierea Lui sa fie și Invierea noastra, Invierea Domnului, a Fiului Omului sa fie (și) Invierea omului, ca Invierea Mântuitorului sa fie și invierea neamului și al poporului, totdeauna, acum și pururea și, în vecii vecilor! Amin!…
Hristos a Inviat!
@Stelian Gomboș
Ziua, luminoasa si luminata a Invierii…
Mai avem putin si, iata, cu totii, dupa toata jertfa/osteneala Postului si a Saptamanii celei Mari, vom ajunge, plini de har, curaj si (de) adevar, la momentul biruintei Vietii asupra mortii, la Invierea Rascumparatorului, Izbavitorului si Mantuitorului nostru – Iisus Hristos Domnul!…
Sa dea Bunul Dumnezeu ca, Invierea Lui sa aduca, aievea, invierea noastra, iesirea ori eliberarea noastra din mormantul stricacios al robiei, al suferintei, neputintei, pacatului, slabiciunii, patimii si al mortii, celei sufletesti, duhovnicesti si vesnice la lumina cea neapusa/neinserata a Slavei si Imparatiei Sale!…
Altfel spus, sa ne ajute Domnul ca, cel mai mare Praznic si Eveniment al Crestinismului sa (ne) aduca noua mangaiere duhovniceasca, vindecare trupeasca si alinare/tamaduire spirituala!…
Invierea Hristica sa produca/sa genereze, cu adevarat, invierea umanitatii noastre, cea (de)cazuta in latura degradarii/deteriorarii si in umbra intunericului sau a mortii!…
Asadar, intalnirea cu El sa fie (re)intalnirea cu noi, Invierea Lui sa fie invierea noastra, personala si obsteasca, lumina Lui sa fie lumina si (i)luminarea noastra, Viata Lui sa fie viata si (con)vietuirea noastra!…
Si inca ceva: sa iertam tuturor toate pentru Slavita Lui Inviere!…
Sarbatorile pascale sa le petreceti, neincetat, cu lumina si biruinta deplina, cu multa bucurie, pace si prospetime, belsug si binecuvantare!…
Hristos a Inviat!
Cu aleasa pretuire,
@Stelian Gomboș
Stelian Gomboș 